marți, 2 august 2016

Amintiri din reading slump

Hmm, mda, am trecut prin celebrul reading slump, adică un fel de comă pentru cititori. Deci în astfel de perioade ai vrea să citești, da' când iei o carte în mână te apucă toate nebuniile, nu ai niciun chef te foiești, îți fuge mintea, îți vine somn, foame, tot ce se poate... iar astfel ajungi să nu mai citești.
Aparent fără motiv, perioadele de comă sunt foarte frustrante, pentru că dorința de a citi există, dar efectiv nu poți.

În cazul meu lucrurile nu au stat așa de dezastruos pentru că sunt un leneș prin definiție, deși aparențele sunt altceva. Slăvite fie cerurile pentru existența aparențelor!
Am intrat în comă fix după ce am terminat de citit Cimitirul. Deci efectiv Teleșpan mi-a dat shut-down. A avut cartea asta ceva. Bănuiesc că e vorba despre substrat, dacă îndepărtezi așa puțin umorul și „cuvintele spurcate” ajungi să ai niște teme de gândire foarte interesante. Poate îmi trebuia timp să rumeg io toate informațiile astea. Și am stat așa letargic câteva săptămâni.

Da ce-am făcut în perioada asta?
Păi se pare că am devenit și io mai sociabil, dar treaba nu a durat mult că după aia toți interlocutorii ăștia s-au evaporat :)) atât de tipic.
În lipsa mea de conexiuni neuronale mă gândesc să mă apuc și io de un serial, că parcă mi-au mai trecut tendințele sinucigașe de când s-a terminat Da Vinci's Demons așa că am decis să văd și io domne ce e cu Game of Thrones ăsta.
Bam-bam am văzut 4 sezoane, nimic special, niciun iz de obsesie, ceva așa, ca să fie.

Tot în tipul comei ăsteia am reînceput să halesc spurcăciuni gen cipsuri, bake rolls, cola și alte retardisme de gen. Nu că aș fi eu vreun vegan, da mă simțeam mai bine fără ele.
Mi-am dezvoltat obsesiile:
- cărți: bine înțeles că dacă nu poți să citești te apuci să îți cumperi cărți, că poate te motivează, pe dracu! Nu te motivează, doar îți oferă bucuria de moment.
-pisici: mulțumesc pisicii mele care a decis să aducă pe lume 3 noi exemplare minunate (în total 6 pisici)
- ceai: am băut ceai de mentă de am înnebunit. Acum am văzut și niște cutii de ceai în formă de carte și am crezut că leșin, trebuie să le comand!

Ăști sunt obsesiile mele, că restul sunt preocupări mai cerebrale (sper și io!).
Pe blog nu am mai scris, că na...lenea e mare neamule!
Ședeam io nopțile p-afară ca băjeții să mă gândesc la viitor, bine înțeles că întotdeauna cu pretinul Dunhill (mereu și întotdeauna albastru!).

Totuși a fost o perioadă ok în care mi-am pus puțin viața în ordine. Am decis ce e prioritar și ser să mă țin de listă. În legătură cu cărțile am decis că anul ăsta o să citesc toate cărțile de King pe care le mai am (monstrul JFK, salem's lot și Talismanul, dar care e împrumutat cuiva). Apoi am decis să o las mai moale cu beletristica și să mă axez mai mult pe non ficțiune, în principal psihologie, ceva astrologie și mai vedem.

Încet, încet mai ieșit și eu din zona asta gri. Am scris niște articole de astro, am decis să particip la un simpozion de astro pe la Iași și deja îmi pregătesc tema, am rescris și comentat o carte de astro care trebuie să apar în pdf (cartea a fost scrisă acum ceva ani, dar nu mai apare pe nicăieri așa că am decis io să fac pe bunul samaritean și să o redau lumii, dar bine-nțeles că nu mă puteam abține să nu comentez). Mi-am luat primul volum din Tratatul de psihanaliză contemporană și trebuie să ma apuc de el, după ce termin cartea lui Vasile Dem. Zamfirescu.
Deci sfârșitul comei vine de la sine, nu trebuie să forțați nimic.

Deci e bine să ai și perioade de reading slump pentru că îți mai îndrepți atenția și spre altceva. Acu dacă ești cretin ca mine și te întorci la obiceiuri idioate gen: cipsuri, apoi e treaba ta. Oricum deja mi-a trecut faza cu spurcăciunile de genu, deci o să revin la normal, că doar s-a terminat coma.
Astea fiind zise, spor și succes celor care-s în comă, faceți fraților și altceva!
Lectură plăcută celor ca nu sunt în reading slump!

Ps: mai aveam chestii de zis. Lene.

luni, 4 iulie 2016

Despre zodii și cărți


Astrologia poate fi utilizată în toate domeniile vieții, indiferent de situație. Se cunosc foarte multe cazuri. Semnul solar sau zodia nașterii indică câteva preferințe ale persoanei în cauză, inclusiv preferințe literare. Așa că azi vom vedeam cam care este relația dintre zodii și cărți.
Pentru o imagine cât mai complexă se recomandă citirea analizez atât pentru zodie, cât și pentru Ascendent, în cazul în care se cunoaște.

Berbec: ei sunt destul de agitați și nu le place să-și petreacă o săptămână întreagă citind o singură carte. Preferă cărțile scurte, sau cărți care au mai multe povești. Acțiunea e foarte importantă, trebuie să fie din plin, să lipsească detaliile inutile și să aibă suspans, violență, puțin erotism și iată cartea perfectă. Își aleg cărțile pe fugă, nu citesc toată descrierea de pe spate, ce le cade în mână cam aia cumpără.
Guvernatorul lor este Marte care îi face să se inflameze foarte ușor și să se implice într-un mod impulsiv în acțiunea cărții.

Taur: ei au un simț tactil foarte bine dezvoltat așa că e importantă textura pentru ei. Coperțile sunt importante pentru că le oferă un anumit stimul. Nu suportă cărțile înfoliate pe care nu pot să le răsfoiască. Preferă cărți cu o acțiune amplă, chiar serii. Le place să se implice într-o lectură de lungă durată, iar când vine vorba de non-ficțiune atunci cărțile de bucate sunt pe primul loc. Aleg să mănânce sau să bea ceva în timp ce citesc pentru că asta le stimulează atenția. Prin repede dependența de a cumpăra cărți, și uneori doar pentru cum arată.
Ei sunt guvernați de Venus care să face empatici și efectiv îi transpune în contextul descris, mai ales dacă sunt ajutați de descrieri olfactive și tactile, la care ei sunt foarte sensibili.

Gemeni: mai mereu pe drumuri ei sunt genul de persoane care citesc în mijloacele de transport în comun, de aceea aleg de obicei cărți cu un subiect lejer, de preferat comic, care să nu le dea mari bătăi de cap. Preferă atât acțiunea, cât și descrierea, în schimb pentru ei limbajul este foarte important. Cartea trebuie să fie scrisă bine, nu doar să aibă un subiect bun. În general preferă lecturile scurte, dar se descurcă și cu celelalte. Sunt mai neglijenți cu cărțile și le murdăresc, nu folosesc semne de carte și aleg să îndoaie colțurile, iar cum sunt destul de distrați, nu de puține ori li se întâmplă să rătăcească cărțile. Când cumpără cărți dau o raită prin toată librăria iar mai apoi se decid, ei nu au o problemă nici cu împrumutatul de cărți, doar că mai uită să le returneze.
Mercur îi guvernează pe ei și le oferă capacitatea de a citi foarte rapid, dar pot fi și neatenți și astfel să piardă sensul celor citite, oricum ar fi ei își împărtășesc liber părerile literare.

Rac: aceștia sunt foarte discreți și introvertiți așa că evită să meargă prin librării, astfel aleg să cumpere online, dar cel mai adesea urmează căile vechi: bibliotecile. Își pot petrece foarte mult timp astfel. Preferă clasicii, cărțile care deja sunt baza literaturii și nu prea sunt la curent cu noutățile. Biblioteca lor este destul de veche, moștenire de la părinți bunici, le plac edițiile vechi, prin urmare aleg cărți din anticariate. Pentru ei subiectul de bază ar fi familia, cărți care au în centru dezvoltarea sau aventurile unei familii, de asemenea se orientează spre trecut și aleg cărți cu subiect istoric, toate astea trebuie să aibă și un puternic substrat emoțional-afectiv. Au o tendință de a colecționa, chiar dacă nu citesc fiecare carte/volum, e necesar să le aibă pe toate. Le plac cărțile voluminoase care se îi introducă în universul respectiv, în cele mai profunde detalii.
Luna este guvernatoarea acestui semn și îi face extraordinar de empatici. Racii sunt cei care plâng când citesc, cei care trăiesc adevărate drame alături de personaje, cei care se îndrăgostesc iremediabil.

Leu: pentru ei contează în primul rând aspectul cărții, trebuie să fie ceva fabulos, extravagant, rafinat. Apoi contează popularitatea pe care acel titlu o are. Leii nu se prea dau în vânt după anonimi, preferă cărți care fac valuri în perioada respectivă și astfel citesc tot ceea ce pare important. Dau mulți bani pe cărți și nu prea așteaptă reducerile pentru că ei trebuie să fie primii care află ce se întâmplă. Mai mereu compară cartea cu filmul, deja și-au făcut un obicei din asta. Pentru ei personajul principal contează, mai ales dacă s-au identificat cu el, și deseori o fac. În discuțiile literare se plasează în centrul atenției și doresc să își impună părerea. Sunt orgolioși așa că nu prea știu cum să primească critici pentru o carte pe care ei o consideră foarte bună. Sunt generoși și împrumută cărți, dar doresc reciprocitate. Au o bibliotecă impresionată și mai mereu aleg colecțiile de lux.
Soarele îi guvernează pe ei și astfel de trezește dorința pentru grandomanie, pun accentul pe partea fizică și aleg cărți care să se potrivească în bibliotecă, neglijează esența. Le plac titlurile ce abordează subiecte care surprind viața vedetelor, a regilor, a marilor conducători.

Fecioară: ordinea și disciplina caracterizează acești nativi așa că vei vedea întotdeauna o bibliotecă perfect aranjată, după un algoritm bine stabilit. Analizează fiecare site, fiecare oferă până ce decid să cumpere o carte, plus că citesc cel puțin două recenzii cu privire la cartea ce urmează să o cumpere. Nu împrumută cărți pentru că ei le păstrează în stare perfectă, un colț îndoit e o crimă ce trebuie pedepsită cât mai aspru. Subiectele acoperă o arie foarte largă, de la critică literară, sănătate, romanele cu subiect psihologic. Nu atât acțiune e importantă cât felul în care este construită cartea. Poate mulți uită de detalii, dar ei sunt cei care le rețin. Acordă atenție inclusiv personajelor secundare. Pun mare accent pe ordine și claritate și astfel sesizează foarte repede non-sensurile, greșelile de orice fel, mai ales cele gramaticale.
Mercur guvernează acest semn și astfel le oferă capacitatea să oscileze între domenii, pot foarte bine să citească literatură fantastică, dar și non-ficțiune, oricum ar fi își păstrează un simț critic foarte ascuțit și nu se tem să desființeze ceea ce nu le place.

Balanță: pentru ei e foarte importantă înfățișarea, design-ul cărții. Dacă o cartea face parte dintr-o serie sau colecție și nu respectă specificațiile celorlalte, păi asta e cea mai mare crimă. În general evită subiectele violente, imaginile dure, scenele dezgustătoare. Caută să citească cărți foarte happy, de dragoste, cărți care să aibă un final fericit și decent. Petrec ceva vreme până își aleg cărțile pentru că trebuie să se potrivească cu cele deja cumpărate, iar provocarea cea mai mare este să creeze o bibliotecă chic. Atunci când citesc își pregătesc o adevărată atmosferă, cu flori, lumânări, bețișoare parfumate. De aici se observă clar că sunt fani ai pozelor și mereu găsim pe Instagram pozele alea fancy, cu cărți, mai mult sau mai puțin bune, dar care arată senzațional, ei bine persoana respectivă are semnul Balanței foarte bine susținut. Se implică în activități sociale de genul grupurilor de lectură și le place să își împărtășească părerile într-un mod cât mai plăcut, mai ales vizual. Ca și cărți ne non-ficțiune se observă o atracție spre design, cataloage de modă, make-up și tot ce ține de frumos și înfrumusețare.
Guvernați de Venus, acești nativi au o sensibilitate aparte și se identifică mereu cu personajul cel mai stilat, care întruchipează perfecțiunea. Tot literatura le oferă capacitatea de a întâlni partenerul potrivit, mai ales dacă vorbim de cărți ce se plasează în anii 70-80.

Scorpion: aici intrăm într-o zonă mai dark. Acești cititori ale cărți cu subiecte puternice, dure, pe care cei mai mulți nu le pot duce până la capăt. Pornim de la genul horror, erotic, până la psihologic și mistery. Nu le place să iasă în lume și să cumpere cărți, de aceea aleg modalitatea online. Își păstrează lecturile pentru ei și nu se consultă cu multă lume în cazul literaturii. Ei au tendința de a dezvolta cel mai des obsesii în adevăratul sens al cuvântului. Îi fascinează misterul și moartea, deci suspansul este imperios necesar într-o carte ca să fie pe placul lor. Nu prea citesc ce este cool și în special se axează pe cărți mai puțin citite, cărți interzise. Ei știu cel mai bine să aprecieze scenele de sex, dar alea bune, nu toate fleacurile. Urăsc profund siropoșeniile, se feresc în general de young adult și caută lecturi mature.Cheltuiesc cu chibzuință și preferă anticariatele.
Guvernați de Marte, aceștia se implică puternic în acțiunea cărții, iar când vine vorba de scenele violente au capacitatea chiar să simtă ce se petrece. Pentru ei lectura este un mod excelent de a-și descărca nervii și de a scăpa de frustrări.

Săgetător: aventurieri din fire ei caută noul și astfel aleg să citească diverse cărți, mai ales în limbi străine sau scrise de autori străini. Se plictisesc repede așa că sar de la un gen la altul, de la o carte la alta, fără a o termina. Le plac cărțile care descriu zone sau timpuri exotice și au nevoie de cât mai multe detalii pentru a-și contura lumea respectivă. Ca și genuri se axează spre cărțile ce au la bază mitologia, filosofia, călătoriile și evoluția personală a personajului. Dacă e să vorbim de non-ficțiune au atracție spre spiritualitate, dar mai mult spre religie, de asemenea politica și filosofia sunt puncte de interese. Cheltuie extrem de mult și nechibzuit, au în bibliotecă o gamă variată de cărți. Iau cel puțin câte o carte de prin orașele/țările prin care trec. Nu prea le plac titlurile clasice și se axează spre autori contemporani. Au atât de multe cărți favorite încât dacă le ceri un sfat te arunci inevitabil într-un monolog de cel puțin 15 minute. Deseori pot să nu termine o carte doar pentru că li se pare că au găsit una mai bună.
Jupiter le este guvernator și îi face să exploreze cât mai mult, lipsiți de prejudecăți vor aborda orice tip de carte le cade în mână. Nu prea acceptă recomandări, în schimb oferă sfaturi din plin.

Capricorn: pentru ei nu este importată cantitatea, ci calitatea. Își vor îndrepta atenția spre cărțile care au primit o distincție importantă și de asemenea clasicii nu vor greși niciodată în fața unui Capricorn. Preferă lecturile luni și complicate pentru că nu sunt tipuri extrovertite, iar astfel pot sta ore și zile întregi citind. Odată ce și-au găsit un autor sau stil preferat îl vor exploata la maxim. Nu au tendința să experimenteze așa că pentru ei recomandările sunt foarte importante, mai ales dacă vin din partea unor persoane avizate. Preferă lecturile practice din care să aibă ceva de învățat, nu prea au ei treabă cu dragostea, mai degrabă vor să vadă cum a evoluat societatea în diverse contexte, de asta romanele istorice sunt avantajate. Citesc și multă non-ficțiune pentru că pun mare accent pe dezvoltarea lor profesională. Nu sunt deloc cheltuitori așa că au tendința de a împrumuta cărți și respectă foarte bine termenele și condițiile impuse de un astfel de serviciu. Biblioteca este foarte bine aranjată și nu suportă ca ceilalți să încurce ordinea cărților. De asemenea nu îi place să vorbească despre ceea ce le-a plăcut sau nu la o carte, e suficient să știe doar ei.
Saturn fiind cel care îi guvernează le oferă niște standarde foarte ridicate. Au indici de discriminare foarte duri, iar o dacă ce un autor i-a dezamăgit nu-l vor mai citi niciodată.

Vărsător: excentricitatea lor se oferă capacitatea de a aborda un număr foarte mare de genuri. Dacă ceva nu le satisface nevoile literare atunci vor înceta să citească și se vor reprofila rapid spre altceva. În general le plac titlurile ce abordează omul și umanitatea, mai ales dacă vorbim de categorii defavorizate: femei, copii, lgbt. Empatizează foarte mult cu diferențele sociale, pe care le urăsc și încearcă să le tempereze, de aceea vor o lume utopică. Cumpără multe cărți și din impuls, în special dacă mai văd pe cineva cu aceeași carte. Citesc cele mai bizare titluri la care mulți nici nu s-ar gândi. Au o bibliotecă dezordonată, pentru ei nu e important să păstreze cărțile în starea în care le-au cumpărat , ci le exploatează la maxim. Împrumută cărți, dar sunt cam neglijenți cu ele pentru că nu au un simț al limitei foarte bine dezvoltat și își acordă o libertate mult prea mare. Sunt foarte sociabili și deseori au site-uri, blog-uri, videoblog-uri în care vorbesc despre ce citesc ei. Nu le plac remarcile personale așa că mereu vor avea un discurs literar impersonal. Fiind fani ai progresului au o slăbiciune pentru SF.
Guvernatorul lor este Saturn și le oferă capacitatea de a înțelege aspectele mai puțin evidente de asemenea au un spirit filantropic foarte mare și vor lecturi care să ridice omul la rangul la care îl văd ei, lecturi idealiste și utopice.

Pești: ei sunt foarte emotivi și se implică trup și suflet în lectură, astfel continuă să trăiască în acel univers chiar și când s-au oprit din citit. Se atașează rapid de personaje, iar când se îndrăgostește dezvoltă obsesii. Abordează în general titluri fantasy, melodramatice, siropoase. Nu acțiune e importantă ci mai degrabă conturarea personajelor și a relațiilor pe care le întrețin. Cumpără destul de puține cărți și mai ales dacă au și un rating bun. Își împărtășesc opinia doar celor cu care știu că au fix același idei pentru că nu le plac discuțiile în contradictoriu. Biblioteca lor e atipică pentru că dacă s-au nișat pe un gen atunci doar pe acela îl citesc, rar se abat de la el. Evită orice titlu care pare prea dur, agresiv, futurist.
Jupiter îi guvernează și le exacerbează sentimentele și astfel cărțile au o mare importanță pentru ei. Se demoralizează foarte repede dacă citesc cărți cu situații negative și ajung chiar în depresie.

Informațiile prezentate au caracter general și trebuie tratate în consecință.

marți, 26 aprilie 2016

Octopussy & Becks merge la școală - Cristina Boncea

Titlu: Octopussy
Autor: Cristina Boncea
Editura: Herg Benet
Colecția: Radical din 7
Pagini: 192
Apariție: martie 2015



Becks merge la școală :Titlu
Cristina Boncea :Autor
Herg Benet :Editura
Radical din 7 :Colecția
176 :Pagini
aprilie 2016 :Apariție


Am primit săptămâna trecută cele două volume de la Cristina Boncea. Mulțam Cristina pentru cărți și autograf (informații despre Cristina la finalul articolului).
Sincer să fiu aveam oarecare prejudecăți înainte de a citi cărțile, mai ales față de Octopussy. Titlul a fost foarte bine ales, cel puțin în cazul meu a dus la diverse scenarii. Să începem, zic, să analizăm cartea. Mi-a plăcut coperta (da, pentru mine contează și coperta, însă nu acesta e modul după care îmi aleg cărțile) și titlul. Povestea nu era foarte bine definită în descrierea de pe spatele cărții, lucru foarte bun de asemenea. M-am apucat de citi și am fost pocnit din prima de realitatea lui Becks. Nu a fost ceva extraordinar de agresiv pentru mine, dar înțeleg că unii se pot simți lezați de abordare și limbaj.

Da, este implicat limbajul vulgar, da cred că e integrat în context. Să fim serioși, adolescenții știu mai multe cuvinte porcoase decât adulții, pe de o partea asta e o metodă de descărcare a tensiunii, tensiune extrem de prezentă în timpul adolescenței. Ce nu mi s-a părut bine a fost utilizarea cuvintelor de acest tip de către narator. Aparent e un narator obiectiv, dar se poate observa și implicarea sentimentală față de personaje. Tot legat de limbaj, nu mi-a plăcut utilizarea excesivă a englezismelor, într-adevăr face parte tot din acea exprimare tipic adolescentină, dar în unele cazuri se puteau evita.

Am mai citit și eu câteva recenzii despre carte, acolo se zicea că nu s-a pus accentul pe viața psihică a personajelor, că a fost mai mult o înșiruire de acțiuni. Nu pot fi de acord cu asta, cel puțin nu în contextul existenței și celui de-al doilea volum. Cum am privit eu treaba asta. Păi în primul volum familia Sugar este privită din exterior, este identificată motivația extrinsecă a personajelor, este fotografiată aparența și fațada. Și mi se pare absolut normal, adică când cunoașteți pe cineva mai întâi iei contact cu exteriorul, iar apoi începi să sondezi interiorul/psihicul. Asta se întâmplă și în acest caz, în volumul al doilea se trece de bariera externă și se focalizează viața internă, mai ales a lui Becks.

Primul volum ne prezintă revenirea Hyenei acasă, după o perioadă de internarea pentru tratarea unor afecțiuni psihologice care au avut loc în copilărie. Acesta este factorul perturbator  care o agită pe Becks, sora geamănă a Hyenei. Acestea două încearcă să își reclădească legătură după marea perioadă de despărțirea. Aparent lucrurile stau bine, mai bine zis normal. O familie ok, aparent, dar destul de disfuncțională. Apare și Phil, fratele lui Gary (Gary e cel de-al doilea soț al Constanței a.k.a Candy, mama gemenelor) care e psiholog și își petrece o vreme împreună cu ei.

Spre finalul cărții este tot mai pregnantă reliefată dihotomia aparență – esență, iar în al doilea volum această diferențiere este mai eficient exploatată. În principal vorbim despre intrigi de ordin sexual și identitate sexuală. Primul volum nu face decât să nu arunce mici firimituri, și nu ne dă explicații. Cred că a fost un lucru intenționat și foarte bine gândit, pentru că al doilea volum revine cu mai multe detalii.

Deci iată că am ajuns și la Becks merge la școală. Aici nu pot să zic că-s încântat de titlu și copertă, adică în spatele lor nu prea am o simbolistică anume pe care să o cercetez, mi-aș fi dorit ceva mai stimulant din punctul ăsta de vedere.

Dacă în Octopussy am prezentată familia, intercomunicarea defectuoasă, în Becks merge la școală avem parte de o analiză psihică, mai bine zis de o auto-psihanaliză din partea lui Becks, pentru că Hyena e prea ocupată cu activitățile școlare. Mi-ar fi plăcut mult dacă ar fi apărut la un moment dat elemente de psihanaliză freudiană, pentru că acesta pune foarte mult accent pe sexualitate și cred că s-ar fi integrat perfect, poate în cel de al treilea volum, deși știu că este deja terminat.
Fiind plecată la liceu în Anglia, Becks e nevoită să interacționeze și cu altcineva în afară de sora ei, lucru simplu aparent, dar de aici pornește o adevărată criză de identitate. Familia cade într-un con de umbră, reliefat fiind procesul de metamorfozare al lui Becks, o transformare care are loc mai degrabă datorită presiunilor exterioare, iar mai apoi unei motivații interioare.

Mi-a plăcut extrem de tare împletirea dintre realitatea și ficțiune. Adică în cadrul poveștii chiar pare cartea Octopussy, al cărei autor e unchiul Phil. La final m-a amuzat teribil părerea lui Becks despre recenzorii cărții lui Phil, foarte bine pus la punct acest joc de perspective.

Cum am zis, cele două volume sunt niște etape ale evoluției acțiunii, adică e firească evoluția asta de la exterior spre interior când e vorba despre analiza unei situații, dar mai ales a unor persoane. Deci Cristina a realizat foarte bine trecerea asta de la aparență la esență. Într-adevăr în Octopussy se întâlnesc mici stângăcii, nu am de gând să ne precizez pentru că e complet aiurea.

Mi-a plăcut că s-a păstrat structura de 33 de capitole în ambele cărți, nu că asta ar fi esențial, dar e interesant. Ca și lectură, cărțile sunt accesibile, se citesc rapid, doar puțină deschidere de minte mai trebuie și gata. Deși al doilea volum e mai scurt, e mai condensat, are niște lecții interesante. Sunt foarte utile pentru adolescenți, iar faptul că tratează aspecte ale sexualității nu-i nicio problemă, ba din contră. Adolescența e o perioadă fără indici de discriminare internă, fără marcaje, acestea trebuie construite, iar cel mai bun mod prin care se poate realiza asta e lectura.

Finalul este cu totul neașteptat, structura cărții seamănă puțin cu cea utilizată de Stephen King, adică toată acțiunea e concentrată în ultimele capitole, fapt care generează o mare stare de tensiune asupra cititorului. Ca un extrem de mic spoiler pot spune că unul dintre personajele principale o cam mierlește. 
În concluzie, cele două volume mi-au plăcut foarte mult. Octopussy a primit 4 stele, iar Becks merge la școală, 5 stele.
Abia aștept ultimul volum, pentru că am impresia că lucrurile vor sta cu totul diferit



Octopussy - http://www.hergbenet.ro/carte/octopussy-cristina-boncea
Becks merge la școală - http://www.hergbenet.ro/carte/becks-merge-la-scoala-cristina-boncea
Pagina Facebookhttps://web.facebook.com/cristina98b/?fref=ts
Cont YouTube - https://www.youtube.com/channel/UC-HdNdPGg3MuCNhCMi7DROQ
Site - https://cristinaboncea.com/
GoodReads https://www.goodreads.com/author/show/13523040.Cristina_Boncea

luni, 11 aprilie 2016

Și a văzut asina pe înger

Titlu: Și a văzut asina pe înger
Autor: Nick Cave
Editura: Polirom
Colecția: Biblioteca Polirom. Proza XX
Pagini: 376
Traducător: Alexandra Coliban


Cred că asta e cea mai psihedelică și mai dubioasă carte citită vreodată. Dacă stăm să luăm în calcul că autorul a fost consumator de droguri, atunci nu pare nimic surprinzător. E o carte intrigantă care îți dă anumite teme de reflecție , pe unele trebuie să le culegi de jos, să le ștergi puțin de praf și apoi să le gândești, însă unele sunt evidente.

Acțiunea întregii cărți e plasată în valea Ukulore și este divizată în trei mari capitole: Ploaia, Beth și Cap-De-Câine. Personajul nostru principal este Euchrid, un tânăr mut și cu o misiune divină, crede el. Cartea prezintă tot parcursul lui inițiatic, bine-nțeles că această misiune divină e cât se poate de dubioasă, implicând colecționarea unghiilor, a sângelui etc. Totu este legat de religii. În primă fază avem prezentată secta ukuliților, cu al lor profet (nu îi mai știu numele, dar nu el e important).
Toate bune, frumoase, se naște Euchrid, într-o familie ce se integrează perfect în atmosfera locului. Tac-su e fugit de acasă și are un trecut la fel de interesant, cum va fi al lui, iar mă-sa e o bețivă. Locuitorii ăștia din vale avea ca ocupație principală cultivarea și procesarea trestiei de zahăr. Tărâmul Ukulore e un loc aparent feeric, până când începe potopu și nu se mai termină vreme de ceva ani, mulți ani. Ăștia stau în casă, recolata distrusă, ce e de făcut? Păi ne rugăm la dzeu, că el ne poate ajuta.
Apare un  nou profet cu o altă religie, ăstuia îi merge treaba până când ajunge un bețiv și vedeți voi ce se mai întâmplă cu el. Euchrid se tot ascunde de lume și se furișează pentru a vedea sau a fura diverse chestii. O mai ia și pe coajă, destul de des, își creează un caracter anti-social și se retrage în propria lume.
Da iată ce se termină și potopu, aflați cum dacă citiți cartea, și ukuliții au acum o care responsabilitate, pentru că de ei depinde dacă va reveni sau nu potopu. Euchrid își ia tot mai în serios misiune divină, își face chiar și o împărăție, iar într-un final ajunge să își îndeplinească destinul, lucru favorabil sau nu.
Ca să înțelegeți puțin și judecățile emise de divinul Euchird am ales două citate:
... ce rațiune stă în spatele suferinței noastre pămîntești e un mister la fel de mare pentru mine cum sînt sigur că este și pentru voi. Păi, cum anume ajunge Dumnezeu să hotărească, să zicem, să ia toată apa din locul A și să o toarne în locul B? Cum? Vă întreb. Dacă nu-i după măsura zelului cu care ne vedem de treburile dumnezeiești, și putem afirma cu siguranță că nu e, atunci cum? Mă întreb. Ce se petrece acolo sus? Cum se cîntărește năpasta? Ce înclină balanța? E o chestiune de noroc? O roată de ruletă? Se dă cu zarul? Sau există un tipar? Ceva intentat ante-creație, ceva periodic, ceva astrologic?
(pag. 317)

Uitasem să menționez că prima dată m-a supărat utilizarea lui Î în loc de Â, dar m-am obișnuit. Din acest extras se observă că relație dintre personaj și cititor este cât se poate de directă. Euchrid utilizează doar monologul interior și cel adresat. Dialogul este rar sau deloc și acesta este prezent în momentele de convorbire cu divinitatea. Acesta este o fază a gândirii relativ lucide, pentru că personajul e capabil și de mai mult. 
Pentru că avem parte și de multă moarte, lucru absolut normal în contextul unei ideologii religioase exacerbate, Euchrid ajunge la concluzia că:

Moartea este compresa pentru durerea Vieții – acesta este noul meu mesaj către lume.
(pag 363)

Avem limbaj licențios, destul de mult, dar se integrează perfect în context. Poate din ce am relatat mai sus povestea nu pare foarte interesantă, însă este. Sunt unele pasaje chiar dubioase și arată modul în care poate acționa convingerea religioasă.
Nu e o carte pentru toți pentru că nu stârnește aceleași sentimente. Eu unul fiind oarecum interesant de partea religioasă, mai bine zis spirituală, am reușit să extrag niște chestii interesante. S-ar putea ca la final să aveți o stare nu prea bună, povestea vă poate incomoda. Cartea nu e ceva horror, cel mai potrivit cuvânt cred că e psihedelic, asta bine acțiunea. De asemenea poate fi plictisitoare , dar eu zic că merită.

Cartea e faină pentru că prezintă ipocrizia în cadrul ideologiilor religioase, prezintă evenimente biblice într-o altă ipostază, are un puternic caracter apocaliptic.
I-am dat patru stele pentru că acțiunea e cam lentă pe alocuri, iar câteodată gândurile lui Euchrid sunt așa întortocheate încât nu mai înțelegi nimic, pe de o parte e ceva normal pentru situația dată, dar cred că se mai putea lucra, având în vedere că e și romanul de debut al lui Cave.

Acu trebuie să fac rost de Moartea lui Bunny Munro, că am impresia că o să fie mai bine realizată decât asina și înjeru.

miercuri, 23 martie 2016

Misery - Stephen King

Titlu: Misery
Autor: Stephen King
Editura: Nemira
Colecția: Suspans
Pagini: 384
Traducător: Dana Sarca


Până acum nu am citit cărți scrise de Stephen King, deși aveam două în bibliotecă. Nu știu cum se face dar acum câțiva ani, la târgul de carte Gaudeamus, am ales fix cele mai voluminoase cărți, în speță: JFK și 
Descurajat fiind de cele multe pagini ale cărților nu le-am citit.
Interesul mi l-a stârnit Alina, de la Cărți + AlinaÎn video-ul „cărți dezgustătoare” acesta menționează Jocul lui Gerald și Misery. Am dat fuga, le-am comandat și iacătă au și venit. Apoi am realizat, consternat, că erau numerotate, iar io aveam numerele 1 și 3. Am comandat și restul seriei paperback în varianta aia neagră, sumbră, bine făcută, de la Nemira, bine-nțeles.

Să trecem acum  la carte. E vorba despre o fomeie, defapt o multi-fomeie într-un singur exemplar. Acestă tipă, Annie, are o mare pasiune, și anume seria Misery.
Ce să vezi, ce să nu vezi, d-zeu i-l scoate în cale tocmai pe autorul ei preferat, care se află însă la ananghie, simțindu-se puțin cam strâmtorat de mașina făcută praf într-un accident. Pentru că ce să vezi, nemernicu se întinsese după țigări și a derapat. Poate se interzice domne și fumatu în mașină, că tot ne-am aliniat și noi acu standardelor europene...păcat că fumatul ar fi trebuit să nu fie prioritar unor chestii mult mai vitale pentru o societate întreagă la minte.

Dar să revenim. Ăsta are un accident și scumpa Annie decide să-l salveze pe micul prăpădit. Ei bine, toată acțiunea se va desfășura în casa micuței Annie și vom vedea demersul vindecării scriitorului, cu mai multe coborâșuri decât suișuri.
Avem intrigi, aveam suspans, aveam de toate meamă, ca să o citez pe Alina. Una dintre imaginile emblematice ale cărții prezintă momentul în care Annie decide să îndepărteze anumite extremități ale scriitorului, și astfel un topor va trece destul de lejer prin membrul inferior al omului realizându-se astfel o frumoasă separare fizică. :))

Când povestea Alina scena asta eu mi-o imaginasem total altfel. În mintea mea, tipa tăia doar partea plantară a tălpii, adică dând talpa prin două, dar nu, fata noastră nu se mulțumește cu jumătăți de măsură, mărturie fiind și proporțiile ei, și taie toată talpa plus alte mici extremități. Stați liniștiți că domnului nostru nu i se lezează dreptul de a avea moștenitori, deși nu știu cât de important ar fi asta pentru el.
Deci acesta va trebui să scrie continuarea la romanul Misery, pentru că respectabila doamnă era o fană înfocată a seriei. Ăsta nu prea vrea să continue, dar nu are încotro. Trăiesc amândoi fericiți, el scrie în continuare romanul, ea are grijă de el, printre fazele de slăbiciune mentală.
Nu ai cum să te plictisești citind cartea asta, dacă te apuci de citind în week-end o termini clar. Sunt atâtea intrigi și momente tensionate încât trebuie să citești mai departe. King are capacitatea de a fluidiza foarte mult acțiunea, astfel numărul de pagini nu este un impediment. Nu prea am de zis multe despre cartea asta. Cert e că mi-a plăcut mult.



Cărțile lui King nu au niște lecții de viață covârșitoare, dar te fac să trăiești momentele cititului la limită. E o doză faină de adrenalină, niște scene care te țin în priză pe tot parcursul cărții. În concluzie cartea primește 5 stele.

luni, 21 martie 2016

Despre BookSharing

Cea mai recentă descoperire în materie de cartea este site-ul, mai bine zis, comunitatea BookSharing.
Principiul din spatele acestui proiect este foarte simplu. Utilizatorii upload-ează cărți, acestea vor fi cerute de alți utilizatori, iar în urma trimiterii unei cărți se va primi un punct. Cu acel punct se pot lua cărți de la ați utilizatori. Punctele se realizează și prin încărcarea cărților. O carte reprezintă 0,25 puncte, deci la patru cărți upload-ate se va primi un punct. De asemenea un utilizator nu are voie să ceară un număr de cărți mai mare decât dublu celor date. Exemplu: dacă am cinci cărți am dat 3 cărți, eu pot cere 6 (dacă am punctele necesare).
Este o metodă de schimb de cărți foarte eficientă și bine pusă la punct. Mintea din spatele proiectului este Dragoș Holban. Dacă vor avea nevoie vreodată de voluntari pentru menținerea acestui proiect aș ajuta cu drag.
Până acum eu dat cinci cărți și am primit cinci cărți. Trebuie să trimit câteva zilele astea și voi mai primi șase care deja au fost livrate.
De obicei livrarea se face prin poștă. Dacă este vorba despre o carte sau două se pot trimite sub formă de imprimate, dacă sunt mai multe cărți atunci se va alege varianta coletului.

O altă calitatea a site-ului o reprezintă calificativele utilizatorilor. Bine-nțeles că există și oameni aiurea...care își fac cont și uită de el, astfel producând dureri de cap utilizatorilor serioși. Până acum am avut parte doar de colaborări serioase, iar opțiunea calificativelor realizează o diferențiere calitativă a membrilor.
Site-ul este: booksharing.ro, aferent acestui site există și un grup de Facebook unde utilizatorii cer cărți sau reclamă anumite situații, sau aduc propuneri de îmbunătățire.
În principal, sunt prezente cărți de beletristică, dar se pot găsi și cărți de non-ficțiune, chiar și de esoterism am văzut.
Fain tare ideea de BookSharing, astfel mai păstrez și eu niște bani pentru a cumpăra cărți ce mi le doresc.
Dacă doriți să facem schimb de cărți uitați ce mai am eu disponibil: Cărțile mele pe BookSharing

Mulțumesc tuturor celor care fac posibilă existența BookSharing-ului. Era momentul pentru o platformă organizată pentru schimb de cărți.

duminică, 20 martie 2016

Magia în istoria intelectuală a Europei - Lynn Thorndike

Titlu: Magia în istoria intelectuală a Europei
Autor: Lynn Thorndike
Editura: Herlad
Colecția: Logos
Pagini: 208
Traducător: Alexandru Anghel


 Nu știu de ce și de unde, dar numele autorului mi se pare cunoscut...Thorndike
Sincer, mi-a luat ceva timp să citesc cartea asta, nu că ar fi una dificilă, ci pentru că nu a avut ceva care să-mi capteze suficient de tare atenția.

Cartea prezintă modul în care magia (referindu-ne aici la toate științele oculte/esoterice, de la spirite, îngeri, demoni, la astrologie, alchimie, numerologie) evoluează pe parcursul dezvoltării științei, în cadrul imperiului roman.
Se începe cu o clasificare a termenului magie și o scurtă istorie, după care, din capitolul III, se pornește analiza efectivă. Ca lucrare de debut este folosită Istoria Naturală a lui Plinius cel Bătrân. Se pare că tipul acesta respingea cu vehemență magia, dar era de acord cu practicile ei. Din păcate gândirea vremii nu dispunea de o delimitare clară a sensurilor și este de înțeles confuzia lui Plinius. În cadrul fiecărui capitol se menționează nume destul de importante din istorie, precum Aristotel, Ptolemeu, Cicero etc.

Parcurgând cartea nu o să găsiți informații foarte detaliate, ci păreri ale societății de atunci, reliefând câteva personalități ilustre ale vremii. Vom vedea că magia a decăzut și a fost considerată esențială pe tot parcursul timpului.
O temă ce este abordată mai complex, dar nu foarte, este astrologia. Aici se precizează atât aplicațiile ei specifice cât și criticile aduse. Ei bine, criticile de atunci nu prea erau destul de bine consolidate, astrologia rămânând unul dintre pilonii culturii europene, cel puțin în Evul Mediu. Magia dispare și revine, sub forme și abordări diferite. 
Cartea este lejeră și nu impune dificultăți în lecturare. După cum am spus, nu este ceva revelator, dar este un punct de plecare, mai ales pentru că include referiri la lucrări destul de importante în domeniu. Deci este un punct de introducere în studiul complex al magiei (utilizând aici sensul ei general).
Însăși autorul cărții spune: 
Deși subiectul general este locul deținut de magie în istoria intelectuală a Europei, cartea de față este departe de a fi o încercare de a-l epuiza. (pag. 39) 
Uneori cartea devine destul de amuzantă, mai ales când prezintă rețete magice precum cea a lui Plinius: 
Dacă o persoană regretă o lovitură dată alteia cu mâna sau cu un obiect aruncat, să scuipe de îndată în palma mâinii care a provocat lovitura și întreaga indignarea din persoana lovită va dispărea pe loc. 
Deci iată un remediu eficient de a scăpa de o plângere la poliție în urma unei altercații.

Pentru mine a fost o carte ok, dar care nu mi-a adus foarte multe informații, plus că perspectiva este restrânsă doar la spațiul cultural a Europei, în speță cadrul oferit de imperiul roman. De aceea primește trei stele, dar este o carte bună pentru începutul studiului pentru că oferă perspective. În România deja au fost publicate anumite lucrări indicate aici, printre care Ptolemeu- Tetrabiblos (la editura Herald); Cicero – Despre divinație (De divinatione; editura Polirom); Apuleius – Apologia sau despre Magie (editura Herald).


Pentru că vorbim aici de non ficțiune (știu că unii vor zice că magia e ficțiune, dar aici nu mă refer la miracole și minuni) trebuie analizat și dificultatea limbajului. Nu este prezent un limbaj de specialitate care să îngreuneze lectura, ci mai degrabă e un limbaj introductiv, totuși se găsesc câteva amănunte din astrologie, ceva mai complexe, dar nu greoaie, ci intuitive.